Să FII OM!

Să fii un copil cu autism dar să te descurci bine în lumea în care trăieşti înseamnă să ai în preajma ta oameni care să te înveţe cum să mânuieşti absolut fiecare lucru, ca "lapte" e şi cel din cană şi cel din sticlă şi că are acelaşi gust, că nu păţeşti nimic rău dacă îl bei; că toate creioanele sunt creioane nu numai cele mici şi roşii, cele cu gumă de şters sau doar cele cu o inscripţie aurie; că "ce mâncare preferi" şi "care e mâncarea ta preferată" pot avea acelaşi răspuns şi că drumul către grădiniţă poate fi uneori diferit.

Imaginează-ţi un copil care îşi doreşte enorm să atingă un obiect de pe un raft al bibliotecii. Priveşte secunde sau minute în şir într-acolo pentru că nu bănuieşte că ar putea solicita ajutorul celor din jur deşi ştie mai multe cuvinte decât copiii de seama lui. Are la îndemână un scăunel dar nu stie că l-ar putea folosi. Ce e de făcut? Începe să se balanseze, să fluture mânuţele, să plângă sau chiar să se lovească pentru a atrage atenţia adulţilor din jur... Acelaşi copil ajunge în parc şi e frustrat că e împins de ceilalţi copii pentru că nu a învăţat încă să spună "da-te la o parte, nu mă împinge". Se resemnează poate plângând uşor sau isteric când îi iei jucăria dacă nu a aflat că poate să spună "da-mi-o înapoi" sau "nu ţi-o dau" când i-o ceri.

Să fii părintele unui copil cu autism înseamnă să fii alături de el la tot pasul, pentru tot restul vieţii lui poate, să îl înveţi lucruri pe care ceilalţi le învaţă de la sine. "Galben ca soarele" e suficient pentru unii. Pentru copiii cu autism sunt necesare multe, multe ore de terapie ca să înţeleagă noţiunea de galben, să coreleze culoarea cu obiectele din jur, să rosteasca "galben", "băţ galben" şi apoi să acorde corect gramatical în diferite contexte.

Să fii părinte sau terapeut presupune să fii mereu calm dar să nu îţi pierzi fermitatea plină de dragoste, să fii mereu creativ, plin de umor şi şi pregătit de joacă şi mai ales să îţi păstrezi certitudinea că lucrând cu copilul apar şi rezultatele.

Gratie

In urma cu o saptamana am avut marea onoare de a participa la un workshop sustinut de 3 doamne din Finlanda, Olanda si California cu multa experienta in domeniul psihologiei si al autismului in mod special. Am indraznit sa pun intrebari din toate ariile de dezvoltare a unui copil cu autism si raspunsurile lor mi-au dat o viziune noua.

Mi-am reamitit ca "viata e un joc" si pentru noi... si pentru ei, pentru copii. Am fost pusa in situatia de a gasi 50 de modalitati prin care poti face din "mingie" sau "masina" un joc distractiv. Am invatat sa pun pe lista de activitati pe care urmeaza sa le fac cu copiii nenumarate distractii. De acolo incepe viata, de acolo incepe invatarea.

Care sunt cele 5 surprize pregatite pentru copilul tau (si copilul din tine) pentru azi? Asa imi pregatesc acum ziua!

Am inceput in urma cu aproape un an lucrul cu copii cu autism cu o oarecare timiditate. Universul lor este plin de contradictii. Granita dintre "sensibilitate" si "rezistenta" este foarte delicata. Niciunul nu este identic cu celalalt chiar daca exista elemente comune.

Cea mai mare provocare prin care am trecut la inceput a fost depasirea propriilor mele limite şi nu lucrul la masa cu copiii. Nu mi se parea usor sa ii vad plangand sau avand tendinta de a se manifesta autoagresiv. Autoagresivitatea nu este prezenta la toti dar este adesea intalnita la cei cu autism. Efortul depus pentru unele mici SUCCESE era foarte mare si din partea mea si din partea copilului si recunosc ca "eu, cea de atunci" am fost tentata de cateva ori sa renunt. Am inteles intre timp cat de important este ca intreaga familie sa coopereze in demersul terapeutic. Fiecare membru in parte CONTEAZA! A trebuit sa invat sa gandesc si sa simt diferit: sa VAD mereu solutiile pe care le putem pune in practica pentru a ajunge la succese. Aceasta imi schimba intreaga mea viata!

Experienta de pana acum mi-a adus cateva cadouri. Mi-am "amintit" gustul explorarii unor universuri nebanuite care ascund comori nepretuite. Am devenit mult mai recunoscatoare pentru ceea ce imi ofera viata şi ma simt cu adevarat un om care isi implineste menirea. Am invatat sa SARBATORESC fiecare pas cat de mic facut de copil spre intelegere, spre comunicare, spre independenta.

Acum pasii sunt hotarati! "Lucrul" a devenit aproape o joaca si sunt pregatita sa impartasesc si altora din aceasta "calatorie".