luni, 8 februarie 2010

PRIMUL PAS

Numărul persoanelor cu autism este in creştere sau mai bine spus cercetările psihologilor au dus la o mai bună diagnosticare a acestei tulburări şi scoaterea ei din generalizarea neadecvată a întârzierilor mintale severe.

Primul pas este însă recunoasterea faptului ca „problema” există şi apoi urmează mobilizarea în acest sens.

Care sunt PRIMELE INTREBĂRI pe care şi le poate adresa parintele care realizează că este diferit comportamentul copilului său de al celorlaţi copii:

  • Este copilul afectat de o întarziere în dezvoltarea sa, în ce domeniu se manifestă această întârziere şi care este amploarea ei?
  • Cum aflăm care este sursa problemelor, la cine mergem să ne ofere un diagnostic?
  • Cum depăşim obstacolul, care sunt persoanele care ne pot îndruma să găsim soluţii optime în a gestiona autismul şi care ne sunt resursele proprii?
  • Există o încadrare legislativă a persoanelor cu autism şi care sunt drepturile lor şi ale famiilor lor?

    Ce CERTITUDINI putem avea în legătură cu autismul:
  • Cazurile de autism nu sunt singulare. Au mai trecut şi altii prin probleme similare şi există medici, psihologi şi pedagogi instruiţi în spectrul autismului.
  • Exista deopotrivă strategii medicale şi educaţionale care pot aduce răspunsuri şi ne pot ajuta să facem paşi uriaşi către o comunicare eficientă cu persoanele cu autism şi către o independenta cât mai mare a acestora.
  • Intervenţiile pot fi cu atât mai eficiente cu cât sunt aplicate mai de timpuriu. Unele achiziţii psiho-motorii necesită etapizare pe perioade mai îndelungate. Ce rost ar avea amânarea punerii soluţiilor în aplicare?
  • Persoanele cu autism nu sunt „autisti”. Dacă avem o problemă de sănatate nu înseamnă ca noi suntem acea problemă. Unele persoane care suferă de autism pot avea calităţi şi capacităţi de excepţie, demne de invidiat. Nu puţine persoane diagnosticate cu autism au fost considerate genii. Priviti-l pe Kim Peek, o adevarată enciclopedie:

http://www.youtube.com/watch?v=k2T45r5G3kA&feature=PlayList&p=9ADC83F326EF44B8&index=0&playnext=1

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu